Painting is my therapy

 

Am citit recent o postare pe Instagram care nici nu știu dacă era într-adevăr menită să impresioneze, sau era scrisă în grabă de vreo adolescentă în căutarea sensului vieții, dar mie mi-a plăcut și mi s-a părut chiar demnă de reținut. Cu ce am rămas eu din textul acela este foarte spiritual, și poate i-am dat chiar alt sens, dar să vedem.

Tipa vorbea despre iubire, și spunea ea, că speră ca noi să o găsim – foarte altruist mi s-a părut felul în care începea, și am fost curioasă să văd dacă spune și cum se poate găsi ea, așa că am continuat. Iubirea nu are loc neapărat (numai) între două persoane îndrăgostite, sau, în fine, în familie sau cuplu. Zicea ea, iubirea este în toate aspectele vieții tale: în diminețile însorite, sau atunci când asculți muzica preferată, sau atunci când descoperi ceva care te mișcă într-un mod frumos. Și ce e de fapt interesant, e că a continuat spunând că ea speră ca noi să găsim totuși, iubirea, și în dezvoltare, schimbare, haos și greșeli.

Ce am înțeles eu din ce am citit este că trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce ni se întamplă, dar mai ales, să facem totul cu bucurie – sau să facem numai și numai ceea ce ne bucură, dar asta e o altă discuție despre sensul vieții, pe care mie îmi place să o deschid ori de câte ori am ocazia. Deci, reiau: numai în momentul în care găsim pozitivismul în toate laturile vieții noastre și, aș adăuga eu, nu ne mai enervăm din orice prostie – să tușească aici cine simte că se încadrează -, abia atunci putem să ne bucurăm de fi găsit iubirea.

Oamenii caută ceea ce am scris eu mai sus în diverse locuri, din câte am observat și din câte cunosc eu. De exemplu, la biserică, mulțumesc pentru ceea ce au și roagă să fie ajutați și în continuare. Sau unii practică yoga. Învață să se bucure de ceea ce au, să înțeleagă sentimentele și trăirile pe care le au, și să le accepte. Unii merg la psiholog, pentru că doar acolo primesc înțelegere și asigurarea că viața merge înainte și va fi ok. Sau o mulțime de alte practici, merg la concerte, citesc o carte, participă la ședințe de spiritism, sau habar nu am, orice îi ajută.

Dar ce cred eu de fapt este că noi, oamenii, avem nevoie de liniște, de căldură în suflet, de persoane în jurul nostru care ne umple săculeții cu energie, sau de activități care ne reglează aportul de serotonină, oxitocină, dopamină și așa mai departe, ca să putem să ne bucurăm de tot ce ni se întâmplă, și să găsim acea iubire care vine din interior. Nu din alte surse, țin să adaug.

Bineînțeles că fiecare e liber să aleagă ritualul spiritual de care simte că are nevoie, care îl face fericit și împlinit. Și bineînțeles că fiecare încercăm mai multe, poate, până când găsim acel ceva care ne liniștește și care ne ajută să ne eliberăm mintea de gânduri care sunt în plus. Numai că eu, cel mai și cel mai bine mă simt atunci când pictez. Și la asta am vrut să ajung, de fapt. Nu am identificat motivul pentru care nu o fac mai des, dar în ultima vreme mi-am propus să pictez în fiecare duminică – duminica e ziua în care nu fac nimic ce implică muncă, și îmi fac timp pentru mine.

Și vă îndemn și pe voi să găsiti, sau să căutați în continuu ceea ce vă face fericiți, activitatea voastră terapeutică, cea care vă ajută să vă bucurați de tot ce vi se întămplă. Și chiar să lăsați mai jos un comentariu despre călătoria voastră spre iubire.

 

Cele mai recente picturi ale mele sunt aici:

 

 

Și niște picturi puțin mai vechi:

 

 


14 gânduri despre “Painting is my therapy

  1. Foarte frumos articolul! Lucrarile tale sunt minunate. Esti foarte talentata si chiar daca e pura pasiune, eu sper sa ajungi cunoscuta pentru pasiunea ta 😍

    Apreciază

  2. Wow! spatiul pe care ti l-ai creat pentru a picta sigur te ajuta sa ai mai multa inspiratie. iar picturile sunt superbe. pictezi si altceva in afara de natura ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.